(1) Sumele reprezentând amenzile contravenționale încasate în condițiile prezentei legi se fac venit la bugetul local al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul. Distribuirea sumelor se realizează pe baza datelor privind evidența persoanelor fizice existente la nivelul Ministerului Finanțelor Publice valabile la momentul efectuării transferului.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , sumele reprezentând amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România sau cu domiciliu necunoscut, încasate în condițiile prezentei legi, se fac venit la bugetul de stat.

(3) În cazul în care contravenientul își modifică domiciliul, iar distribuirea sumelor reprezentând amenzi contravenționale s-a realizat pe baza datelor existente, la momentul transferului, la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile alin. (1) , acestea fiind diferite de domiciliul actual, unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială la nivelul căreia a fost încasată contravaloarea amenzii contravenționale va efectua transferul sumei către unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială competentă, în limita obligațiilor de plată transferate către aceasta.