(1) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Afacerilor Interne, prin organele abilitate, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de protecție a animalelor, monitorizează aplicarea prezentei legi.
(2) Pentru îndeplinirea prevederilor prezenței legi, persoanele împuternicite, potrivit atribuțiilor de serviciu, din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al Ministerului Afacerilor Interne au acces în clădiri, adăposturi și alte locuri unde sunt ținute animalele, precum și dreptul de a solicita orice informație și documente necesare controlului și de a preleva probe pentru cercetări și analize de laborator.
(3) În situația în care locul unde sunt ținute animalele se află la domiciliul sau reședința deținătorilor de animale, accesul persoanelor prevăzute la alin. (2) în acest spațiu se face cu acordul deținătorului. În lipsa acordului, deținătorul de animale are obligația de a face dovada respectării dispozițiilor art. 5 .