Legea nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat și pentru efectuarea recepției în fază unică a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente acestora la obiectivul de investiții Palatul Parlamentului, precum și pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 20 noiembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 12 Camera Deputaților, Senatul și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sunt administratorii imobilului Palatul Parlamentului.

2. La anexa 1 - Regulament de recepție în fază unică a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora la obiectivul Palatul Parlamentului, litera e) a articolului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:e) investitor - Camera Deputaților, prin Secretariatul general - în numele proprietarului de drept - statul român - exercită prerogativele de gestionare a obiectivului de investiții Palatul Parlamentului, precum și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru spațiile aflate în administrarea sa.