(1) Ministerul Afacerilor Externe va înștiința toate celelalte instituții care fac parte din Comitet despre adoptarea unuia dintre actele menționate la art. 1 și le va transmite acestora copiile respectivelor acte.
(2) Fiecare instituție va formula propuneri în domeniul său de competență, în vederea întocmirii planului de măsuri, și le va înainta secretariatului Comitetului. Propunerile formulate vor conține în mod obligatoriu măsurile care se impun a fi adoptate la nivelul instituției respective, cu evidențierea posibilelor obstacole de natură operațională sau legislativă care pot apărea.
(3) După primirea propunerilor, secretariatul Comitetului va convoca reuniunea grupului de lucru constituit la nivel de experți, în vederea elaborării și adoptării prin decizie a planului de măsuri.
(4) Deciziile Comitetului vor fi adoptate prin consens și se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Planul de măsuri va cuprinde în mod obligatoriu nominalizarea instituțiilor responsabile cu punerea sa în aplicare, precum și termenele de ducere la îndeplinire a respectivelor măsuri.
(6) La solicitarea Comitetului, toate instituțiile publice sunt obligate să pună la dispoziție acestuia orice date necesare desfășurării activității sale, cu respectarea regimului informațiilor clasificate.