(1) Privatizarea societăților cu profil piscicol care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, administrarea acestora până la privatizarea și concesionarea sau arendarea terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea acestora, sunt coordonate de către Comisia de privatizare, concesionare, denumită în continuare Comisia, organism fără personalitate juridică, constituit în cadrul ANPA.

(2) Din Comisie fac parte reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai ANPA, ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și ai Ministerului Finanțelor. Componența nominală a Comisiei se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea instituțiilor reprezentate. Atribuțiile, modul de funcționare și remunerarea membrilor se stabilesc prin același ordin.

(3) Membrii Comisiei sunt remunerați din bugetul ANPA, aprobat de ordonatorul principal de credite, respectiv de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. Cuantumul maxim al indemnizației lunare se stabilește prin ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale prevăzut la alin. (2) , fără a putea depăși 20% din nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de secretar de stat. Acordarea acesteia se încadrează în bugetul ANPA.