LexistoriaDreptul la drept.

Informare și educare

Azi

Legea 207/2016 · 3 articole

Abrogat la 22 mai 2020 · înlocuit de OUG 76/2020. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 5

(1) Ministerul Sănătății, prin instituțiile aflate în subordinea, sub autoritatea și/sau în coordonarea sa, are responsabilitatea informării publicului în ceea ce privește nutriția sugarilor și a copiilor de vârstă până la 2 ani.

(2) Responsabilitatea vizează planificarea, elaborarea, furnizarea și diseminarea informației, precum și controlul acestor activități.

Articolul 6

(1) Materialele informaționale și educaționale referitoare la nutriția sugarilor sau a copiilor de vârstă până la 2 ani, scrise, auditive sau vizuale, trebuie să includă informații clare, amănunțite și corecte, referitoare la:

a) nutriția mamei și pregătirea pentru alăptare, precum și continuarea alăptării;

b) avantajele și superioritatea alăptării;

c) dezavantajele înlocuirii alăptării și eventualele riscuri;

d) efectul negativ asupra alăptării prin utilizarea biberonului în alimentația complementară;

e) dificultatea revenirii asupra deciziei de a nu alăpta;

f) importanța inițierii cât mai precoce a alăptării, importanța alăptării exclusive până la vârsta de 6 luni și importanța continuării alăptării până la vârsta de 2 ani;

g) cazurile în care utilizarea înlocuitorilor laptelui matern este necesară: copiii cărora alăptarea le este contraindicată de medic, mamele care prezintă contraindicația de a alăpta, copiii a căror mamă a decedat și copiii adoptați;

h) implicațiile sociale și financiare ale utilizării înlocuitorilor laptelui matern, în cazurile prevăzute la lit. g) , riscurile utilizării neadecvate a alimentelor sau metodelor de alimentație asupra sănătății, precum și, în mod special, riscurile utilizării formulelor ori înlocuitorilor care nu sunt necesari sau adecvați pentru sănătate. Aceste materiale nu trebuie să folosească desene sau texte care să idealizeze utilizarea înlocuitorilor laptelui matern.

(2) Materialele informaționale și educaționale prevăzute la alin. (1) trebuie avizate de Ministerul Sănătății în termen de 30 de zile de la data primirii documentației aferente. În cazul în care Ministerul Sănătății consideră necesară consultarea unor specialiști din alte instituții - institute de cercetare, universități, alte ministere - acest termen poate fi prelungit cu încă 30 de zile, în vederea asigurării elaborării unui aviz corect documentat.

Articolul 7

Campaniile de informare, precum și orice fel de acțiuni informaționale și educaționale utilizate în scopul educării și informării populației în ceea ce privește nutriția sugarilor sau a copiilor de vârstă până la 2 ani pot fi organizate și desfășurate numai cu avizul Ministerului Sănătății, care are dreptul interzicerii acestora în condițiile în care se încalcă prevederile legale.