(1) Ministerul Justiției, după consultarea Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Superior al Magistraturii, elaborează un material informativ cuprinzând drepturile și serviciile de sprijin care pot fi acordate persoanelor juridice, victime ale infracțiunilor de fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, precum și de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, care va fi publicat pe paginile proprii de internet ale acestor instituții, împreună cu materialul privind drepturile victimelor infracțiunilor, persoane fizice, publicat potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Materialul informativ prevăzut la alin. (1) va cuprinde cel puțin informații cu privire la:

a) modul în care victima, persoană juridică, se poate proteja împotriva consecințelor negative ale infracțiunilor prevăzute la alin. (1) ;

b) instituțiile specializate și datele de contact ale acestora de la care victima, persoană juridică, poate beneficia de sprijin;

c) procedura de formulare a plângerii de către victima persoană juridică;

d) drepturile și obligațiile victimei, persoană juridică, în cadrul procedurii penale.