(1) Sursele de finanțare necesare pentru derularea activităților desfășurate de băncile de dezvoltare sunt:

a) comisioane, dobânzi și tarife rezultate din prestarea activităților specifice și suportate de către beneficiarii eligibili ai produselor financiare ale băncilor de dezvoltare;

b) împrumuturi contractate de pe piața financiară internă și internațională;

c) împrumuturi de la instituții financiare internaționale;

d) fonduri încredințate pe bază de mandat de autorități ale administrației publice și/sau în cadrul inițiativelor de investiții la nivelul Uniunii Europene;

e) fonduri de la bugetul de stat și/sau venituri din privatizare;

f) împrumuturi subordonate acordate de statul român;

g) alte surse de finanțare conform legii.

(1¹) Pentru administrarea fondurilor încredințate pe bază de mandat acordat de autorități ale administrației publice, prevăzute la alin. (1) lit. d) , băncile de dezvoltare pot percepe comisioane, din aceste fonduri, al căror nivel se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor.

(1²) Băncile de dezvoltare nu percep comisioane pentru gestionarea fondurilor acordate pe bază de mandat de către Guvern, în vederea participării la fonduri de investiții regionale, inclusiv cele promovate de instituții financiare internaționale.

(1³) Băncile de dezvoltare pot plasa sumele aflate în administrare în nume și cont stat, potrivit unei strategii de plasament aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.

(1⁴) Utilizarea sumelor obținute din plasamentele efectuate potrivit alin. (1³) , precum și a oricăror alte sume rămase la dispoziția băncilor de dezvoltare la finalizarea mandatelor de participare la fonduri de investiții regionale se realizează conform destinațiilor ce se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.

(2) Băncile de dezvoltare pot atrage finanțări rambursabile prin împrumuturi contractate pe baze bilaterale și prin emiterea de obligațiuni pe piețele financiare către investitori instituționali.

(3) În cazul în care băncile de dezvoltare au lichidități disponibile, acestea sunt folosite fără a aduce atingere cerințelor prudențiale prevăzute de cadrul de reglementare aplicabil băncilor de dezvoltare emis de Banca Națională a României. Băncile de dezvoltare pot plasa lichiditățile disponibile în titluri de stat, precum și în alte instrumente ale pieței monetare și instrumente financiare, în condițiile legii.