(1) Membrii consiliului de administrație, salariații Băncii Naționale a României, precum și auditorii financiari sau experții numiți de Banca Națională a României pentru efectuarea de verificări la sediul băncilor de dezvoltare sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra oricărei informații confidențiale de care iau cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor. Membrii consiliului de administrație și salariații Băncii Naționale a României sunt obligați să păstreze secretul profesional și după încetarea activității în cadrul băncii.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot divulga informații confidențiale niciunei persoane sau autorități, cu excepția furnizării acestor informații în formă sumară sau agregată, astfel încât banca de dezvoltare să nu poată fi identificată.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu aduc în niciun fel atingere prevederilor legislației penale potrivit cărora se poate impune divulgarea de informații confidențiale în anumite situații.