LexistoriaDreptul la drept.

Fuziunea, divizarea și lichidarea

Azi

Legea 207/2022 · 5 articole

Articolul 47

Fuziunea sau divizarea băncilor de dezvoltare se efectuează potrivit dispozițiilor prezentei legi, ale titlului VI capitolului II din Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea reglementărilor Băncii Naționale a României.

Articolul 48

(1) Fuziunea se poate realiza:

a) între două sau mai multe bănci de dezvoltare;

b) între bănci de dezvoltare și alte instituții de credit prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare;

c) între bănci de dezvoltare și firme de investiții;

d) între bănci de dezvoltare și instituții financiare.

(2) Operațiunile de fuziune și de divizare sunt supuse aprobării prealabile a Băncii Naționale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta.

(3) Fuziunea sau divizarea pot fi înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului numai după obținerea aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României.

(4) În cadrul procesului de aprobare prealabilă, Banca Națională a României analizează documentele prezentate, precum și toate celelalte informații disponibile pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerințele prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia.

Articolul 49

(1) Banca Națională a României respinge o cerere de aprobare prealabilă a unei fuziuni sau divizări dacă nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, comunicând titularului cererii hotărârea în termen de 15 zile calendaristice de la emitere, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia.

(2) Banca Națională a României revocă hotărârea privind aprobarea prealabilă a fuziunii sau a divizării în cazul în care, din analiza documentelor și informațiilor prezentate ulterior emiterii hotărârii aprobării prealabile în condițiile stabilite prin reglementările în domeniu, aceasta constată că nu mai sunt îndeplinite cerințele prezentei legi și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, care au stat la baza acordării aprobării prealabile. În acest caz, Banca Națională a României comunică titularului cererii revocarea hotărârii privind aprobarea prealabilă în termen de 15 zile calendaristice de la emiterea hotărârii de revocare, împreună cu motivele care au stat la baza revocării.

Articolul 50

Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător oricărei operațiuni care presupune un transfer semnificativ de active și/sau pasive de la, respectiv către o bancă de dezvoltare, indiferent de modalitatea în care se realizează o astfel de operațiune.

Articolul 51

Lichidarea băncilor de dezvoltare se stabilește prin lege.