(1) Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt alcătuite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia, care sunt de regulă magistrați sau juriști, și cel mult 8 reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și ai Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților în numele organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale membre ale acestuia care participă la alegeri. Birourile electorale ale secțiilor de votare nu pot funcționa cu mai puțin de 5 membri.
(1¹) Dacă birourile electorale ale secțiilor de votare nu ating pragul de 8 reprezentanți prevăzut la alin. (1) , numărul acestora se completează cu reprezentanți ai celorlalte partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale participante la alegeri, prin tragere la sorți.
(2) Președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia sunt desemnați de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunțată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorți computerizată, organizată la nivel județean sau al municipiului București cu 15 zile înaintea datei alegerilor, pe funcții, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum și pe baza criteriului studiilor absolvite. Au prioritate absolvenții de studii universitare de licență în domeniul științelor juridice și apoi absolvenții de studii universitare de licență.
(3) În cazuri de forță majoră, înlocuirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare sau a locțiitorilor acestora se realizează de Autoritatea Electorală Permanentă, prin tragere la sorți computerizată, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, cu aplicarea corespunzătoare a alin. (2) .
(4) Rezultatul tragerii la sorți se consemnează în procese-verbale semnate de reprezentanții Autorității Electorale Permanente și președinții birourilor electorale de circumscripție, care se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție și pe site-urile acestora, cu aplicarea corespunzătoare a art. 16 alin. (14) .
(5) În cel mult două zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (2) , partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale, precum și Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților în numele organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale membre ale acestuia care participă la alegeri comunică biroului electoral de circumscripție, respectiv oficiului electoral, în cazul municipiului București, lista reprezentanților lor în birourile electorale ale secțiilor de votare, sub forma unui tabel care cuprinde următoarele: numărul secției de votare, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința și modalitatea de contact, respectiv numărul de telefon, de fax sau adresa de e-mail.
(6) Desemnarea reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale cu care se face completarea birourilor electorale ale secțiilor de votare se face de președintele biroului electoral de circumscripție, respectiv de președintele oficiului electoral, în cazul municipiului București, în prezența reprezentanților partidelor politice în biroul electoral de circumscripție sau în oficiul electoral respectiv, în 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5) , cu respectarea ordinii de completare prevăzute la art. 13 alin. (7) și (8) . Operațiunile de desemnare a membrilor cu care se completează biroul electoral al secției de votare se consemnează într-un proces-verbal, care constituie actul de învestitură. Birourile electorale ale secțiilor de votare se consideră constituite la data completării acestora cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale.
(7) La solicitarea scrisă a delegaților partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au desemnat reprezentanți în birourile electorale ale secțiilor de votare, președintele biroului electoral de circumscripție sau, după caz, al oficiului electoral pune la dispoziția acestora copii certificate ale proceselor-verbale de completare a birourilor electorale ale secțiilor de votare.
(8) În două zile de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale ale secțiilor de votare, președintele biroului electoral de circumscripție comunică primarilor, prin intermediul instituțiilor prefectului, componența birourilor electorale ale secțiilor de votare aflate în raza teritorială a localităților acestora.