LexistoriaDreptul la drept.

Buletinele de vot și ștampilele de vot

Azi

Legea 208/2015 · 3 articole

Articolul 61

(1) Modelul, dimensiunile și condițiile de tipărire ale buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.

(2) Ordinea în care se înscriu listele de candidați și candidaturile independente pe buletinul de vot se stabilește de biroul electoral de circumscripție, după cum urmează:

a) în prima etapă se trag la sorți partidele politice parlamentare;

b) în a doua etapă se trag la sorți partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, altele decât cele prevăzute la lit. a) , precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a) , care au depus liste de candidați la biroul electoral de circumscripție;

c) în a treia etapă se trag la sorți organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a) , care au depus lista de candidați la Biroul Electoral Central, conform prevederilor art. 54 alin. (4) ;

d) candidații independenți se vor înscrie pe buletinul de vot, în partea finală a acestuia, în ordinea înregistrării candidaturilor.

(3) Tragerea la sorți se face de către președintele biroului electoral de circumscripție, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a candidaturilor, în prezența câte unui reprezentant al tuturor competitorilor electorali din respectiva circumscripție. Data, locul și ora tragerii la sorți vor fi afișate la sediul biroului electoral de circumscripție, cu 24 de ore înainte. Absența unui reprezentant al unui competitor electoral nu determină nulitatea tragerii la sorți. Contestațiile privind rezultatul tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot se formulează și se depun pe loc și se soluționează de îndată de către biroul electoral de circumscripție. Decizia este definitivă.

(4) Pe buletinul de vot se vor imprima patrulatere, paralel între ele, în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidați și candidaturile independente, în afară de ultima pagină, pe care se aplică ștampila de control. Patrulaterele se numerotează de la stânga la dreapta. Paginile se numerotează.

(5) În unghiul din partea stângă sus a patrulaterului se va imprima denumirea integrală a partidului politic, alianței politice, alianței electorale, a organizației cetățenilor aparținând minorității naționale sau, după caz, sintagma "candidat independent", iar în unghiul din partea dreaptă sus se tipărește, după caz, semnul electoral.

(6) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se imprimă listele de candidați. Candidații se identifică pe listă prin prenume, nume și, în cazul alianțelor, prin apartenența politică și se trec în ordinea stabilită de partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale care a depus lista.

Articolul 62

(1) Semnele electorale se stabilesc și se depun la Biroul Electoral Central de către fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în condițiile prezentei legi, cu cel puțin 40 de zile înainte de ziua alegerilor.

(1¹) Eliminat.

(2) Semnele electorale trebuie să se deosebească clar de cele anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea acelorași simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate. Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și alianțele politice pot întrebuința, ca semn electoral, semnul permanent cu care s-au înregistrat juridic.

(3) Semnele electorale nu pot reproduce sau combina simbolurile naționale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaționale ori ale cultelor religioase. Fac excepție partidele politice care sunt membre ale unor organizații politice internaționale, acestea putând utiliza semnul organizației respective ca atare sau într-o combinație specifică.

(4) Semnul electoral folosit de un partid politic, o alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, înregistrate legal începând din anul 1990, îi aparține de drept dacă l-a folosit primul, respectiv prima și nu poate fi însușit ori utilizat de alt partid politic, altă alianță politică, alianță electorală ori organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale înregistrate ulterior, decât cu consimțământul celor cărora le-a aparținut, respectiv al partidelor care au alcătuit alianța politică ori alianța electorală inițială.

(5) În cazul în care același semn electoral este solicitat de mai multe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în condițiile prezentei legi, atribuirea se va face în beneficiul partidului politic, alianței politice, alianței electorale sau organizației cetățenilor aparținând minorității naționale care a înregistrat primul, respectiv prima respectivul semn.

(6) Înregistrarea sau respingerea înregistrării semnelor electorale se face de către Biroul Electoral Central, prin decizie, în cel mult 5 zile de la data depunerii acestora.

(7) Contestațiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 3 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (6) și se soluționează de către Tribunalul București în cel mult 3 zile de la data înregistrării contestației. Hotărârea Tribunalului București este definitivă și se comunică în cel mult 24 de ore părților și Biroului Electoral Central.

(8) Semnele electorale nu pot fi contrare legii.

(9) Biroul Electoral Central asigură aducerea la cunoștință publică a semnelor electorale a doua zi după data expirării termenului prevăzut la ultima teză a alin. (7) , prin publicarea pe pagina proprie de internet și în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(10) Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, Biroul Electoral Central va comunica prefecților semnele electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.

(11) Candidații independenți nu pot folosi semne electorale.

(12) Alianța politică ori alianța electorală care a participat la alegerile anterioare sub o denumire o poate păstra numai dacă nu și-a schimbat componența inițială sau dacă niciunul dintre partidele politice care au părăsit alianța nu înaintează Biroului Electoral Central o adresă în care precizează că nu este de acord ca denumirea respectivă să fie păstrată de către alianța respectivă în noua sa formă. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianță politică sau alianță electorală.

Articolul 63

(1) Pentru fiecare circumscripție electorală, buletinele de vot se vor imprima cu litere de aceeași mărime și aceleași caractere și cu aceeași cerneală în atâtea exemplare câți alegători sunt înscriși în Registrul electoral cu un supliment de 10%. Pentru secțiile de votare organizate în străinătate, numărul de buletine de vot este stabilit de către Autoritatea Electorală Permanentă, după consultarea Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Pe ștampilele de vot se va inscripționa cuvântul "VOTAT", scris cu majuscule.

(3) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», prin grija prefecților, cu avizul Autorității Electorale Permanente. Imprimarea buletinelor de vot pentru secțiile de votare din străinătate se realizează de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», prin grija prefectului municipiului București. Buletinele de vot se tipăresc cu cel puțin 15 zile înainte de data alegerilor. Confecționarea ștampilelor birourilor electorale se realizează prin grija prefecților, iar ștampila Biroului Electoral Central se confecționează de către Ministerul Afacerilor Interne. Ștampilele cu mențiunea «VOTAT» se confecționează prin grija Ministerului Afacerilor Interne de Regia Autonomă «Monetăria Statului» până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării. Ștampilele cu mențiunea «VOTAT» se distribuie birourilor electorale prin intermediul prefecților, respectiv al Ministerului Afacerilor Externe pentru secțiile de votare din străinătate.

(3¹) Eliminat.

(4) În termen de 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la art. 60 alin. (3) , prefectul transmite Autorității Electorale Permanente macheta fiecărui tip de buletin de vot, din circumscripția electorală respectivă, în vederea avizării conforme a acestora. Dacă macheta buletinului de vot nu respectă modelul stabilit potrivit legii, Autoritatea Electorală Permanentă va solicita prefectului modificarea acesteia. Avizul de conformitate se emite în cel mult 24 de ore de la data solicitării.

(5) Președintele biroului electoral de circumscripție afișează copia machetei fiecărui tip de buletin de vot la sediul biroului electoral de circumscripție, timp de 48 de ore de la data comunicării de către prefect. Dacă numele candidaților, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianțelor politice ori a alianțelor electorale sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile, competitorii electorali pot solicita biroului electoral de circumscripție modificarea machetei și tipărirea corectă a buletinelor de vot de către prefect. După acest termen, nicio contestație nu va mai fi admisă.

(6) Buletinele de vot se predau președintelui biroului electoral de circumscripție, care le va distribui, prin intermediul primarilor, președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu cel puțin două zile înainte de data alegerilor. Predarea și distribuirea buletinelor se fac în pachete sigilate, pe bază de proces-verbal.

(7) Câte două exemplare din buletinele de vot, vizate și anulate de președintele biroului electoral de circumscripție, se vor afișa, cu o zi înainte de alegeri, la sediul fiecărei secții de votare.

(8) La cererea scrisă a partidului politic, alianței politice, alianței electorale, organizației cetățenilor aparținând minorității naționale care participă la alegeri conform prezentei legi sau a candidaților independenți, biroul electoral de circumscripție va elibera, pentru fiecare, câte două buletine de vot, vizate și anulate.