(1) Prestatorul de servicii de plată furnizează utilizatorului serviciilor de plată informațiile și condițiile prevăzute în prezentul capitol:

a) pe suport hârtie sau pe alt suport durabil;

b) într-un limbaj ușor de înțeles, într-o formă clară, completă și precisă;

c) în limba română sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părți.

(2) În cazul în care contractul-cadru a fost încheiat, la cererea utilizatorului serviciilor de plată, printr-un mijloc de comunicare la distanță ce nu permite prestatorului de servicii de plată să respecte prevederile alin. (1) , prestatorul își îndeplinește obligațiile ce îi revin imediat după încheierea contractului-cadru.

(3) Obligațiile prevăzute la alin. (1) pot fi îndeplinite și prin furnizarea unui exemplar al propunerii de contract-cadru care să cuprindă informațiile și condițiile specificate la art. 125 .