(1) Instituțiile de plată persoane juridice române care intenționează să presteze servicii de plată pe teritoriul României prin intermediul unui agent transmit Băncii Naționale a României o cerere, însoțită de informațiile și documentația prevăzute de reglementările Băncii Naționale a României.

(2) Banca Națională a României poate verifica informațiile transmise de instituția de plată care a solicitat desfășurarea activității prin intermediul agentului, pentru a se asigura de corectitudinea acestora.

(3) Dacă, în urma verificărilor realizate potrivit alin. (2) , Banca Națională a României nu se poate asigura de corectitudinea informațiilor, aceasta refuză înregistrarea agentului și informează de îndată instituția de plată asupra acestui fapt.