(1) Banca Națională a României are competența de a dispune măsuri administrative necesare în scopul înlăturării deficiențelor și a cauzelor acestora în situația în care constată că o instituție de plată, persoană juridică română, sau oricare dintre persoanele care exercită responsabilități de administrare și/sau conducere a activității de prestare de servicii de plată ale instituției de plată:
a) încalcă dispozițiile art. 13 alin. (3) , art. 19 , art. 20 alin. (1) , art. 21 , art. 22 , art. 29 , art. 34 , art. 35 alin. (1) , art. 36 , art. 37-39 , art. 40 alin. (1) , art. 41-43 , art. 45 , art. 46 alin. (1) , art. 47 , art. 49 alin. (1) , art. 54 , art. 62 , art. 64 , art. 65 și art. 67 , precum și ale reglementărilor emise în aplicarea acestor articole;
b) nu dă curs unei recomandări formulate de Banca Națională a României.
(2) În aplicarea alin. (1) , Banca Națională a României are competența de a dispune față de orice instituție de plată, persoană juridică română, următoarele măsuri administrative:
a) să solicite instituției de plată creșterea nivelului fondurilor proprii peste cele prevăzute la art. 34 și 35 ;
b) să solicite instituției de plată utilizarea altei metode de determinare a necesarului de fonduri proprii;
c) să solicite instituției de plată îmbunătățirea cadrului de administrare, a procedurilor și mecanismelor implementate pentru asigurarea unei organizări adecvate a activității desfășurate ori pentru restabilirea sau susținerea situației sale financiare;
d) să restricționeze sau să limiteze volumul activității, tipul de operațiuni desfășurate sau rețeaua de sucursale ale instituției de plată din țară și din străinătate;
e) să restricționeze desfășurarea activității de plată prin agenți sau să interzică desfășurarea activității în acest mod;
f) să solicite instituției de plată înlocuirea auditorului financiar sau firmei de audit;
g) să solicite instituției de plată constituirea unei entități distincte pentru desfășurarea activității de prestare a serviciilor de plată, în condițiile prevăzute la art. 12 ;
h) orice alte măsuri administrative care să fie adecvate și proporționale cu faptele și deficiențele constatate, de natură a remedia situația instituției de plată.