LexistoriaDreptul la drept.

Autorizarea instituțiilor de plată

Azi

Legea 209/2019 · 4 articole

Articolul 25

În vederea obținerii autorizației pentru prestarea de servicii de plată, solicitantul trebuie să remită Băncii Naționale a României o cerere însoțită de documentația și informațiile prevăzute în reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentului titlu.

Articolul 26

(1) Banca Națională a României evaluează și comunică solicitantului hotărârea sa cu privire la acordarea autorizației sau respingerea cererii de autorizare în termen de 3 luni de la data primirii cererii care îndeplinește cerința prevăzută la art. 25 .

(2) În situația în care cererea nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 25 , Banca Națională a României comunică solicitantului documentele și informațiile necesare pentru îndeplinirea acesteia.

(3) Solicitanții au la dispoziție un termen de maximum 3 luni de la data comunicării prevăzute la alin. (2) pentru prezentarea documentelor și/sau informațiilor solicitate de Banca Națională a României, termenul de evaluare specificat la alin. (1) începând să curgă de la data primirii respectivelor documente și informații ori, după caz, de la expirarea termenului maxim de 3 luni prevăzut în prezentul alineat.

(4) Pentru situații bine fundamentate de solicitant, la cererea acestuia, Banca Națională a României poate prelungi termenul de transmitere a documentelor și informațiilor prevăzut la alin. (3) .

(5) Banca Națională a României poate solicita, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii care îndeplinește cerința prevăzută la art. 25 , alte informații relevante pentru evaluare. Solicitantul trebuie să transmită informațiile solicitate în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data comunicării solicitării, perioadă în care termenul de evaluare prevăzut la alin. (1) se suspendă.

(6) Solicitantul poate furniza din proprie inițiativă orice alte informații și/sau documente considerate relevante, însă acestea trebuie să fie prezentate cel târziu cu 30 de zile anterior datei expirării termenului în care Banca Națională a României trebuie să se pronunțe asupra cererii de autorizare.

(7) Informațiile și documentele care sunt prezentate după expirarea termenelor prevăzute în prezentul articol nu sunt luate în considerare la evaluarea cererii de autorizare și se restituie titularului cererii.

(8) Hotărârea Băncii Naționale a României cu privire la acordarea autorizației produce efecte de la data înscrierii în registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) .

Articolul 27

(1) Banca Națională a României respinge o cerere de autorizare dacă din evaluarea realizată în condițiile prevăzute de prezentul titlu și de reglementările emise în aplicare rezultă una dintre următoarele situații:

a) capitalul inițial se situează sub nivelul minim stabilit de dispozițiile legale în vigoare;

b) din evaluarea planului de activitate și a planului de afaceri prezentate rezultă că instituția de plată nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condițiile respectării cerințelor cuprinse în prezentul titlu și în reglementările aplicabile, inclusiv din cauza insuficienței fondurilor proprii raportat la nivelul reglementat pentru activitatea propusă;

c) cadrul de administrare a activității de prestare de servicii de plată, procedurile de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă instituția de plată și mecanismele de control intern nu sunt cuprinzătoare și adaptate la natura, extinderea și complexitatea serviciilor de plată prestate de instituția de plată;

d) activitățile comerciale, altele decât prestarea serviciilor de plată, în care este implicată entitatea prejudiciază sau ar putea prejudicia fie soliditatea situației financiare a instituției de plată, fie capacitatea Băncii Naționale a României de a supraveghea respectarea de către instituția de plată a tuturor obligațiilor impuse de prezentul titlu și de reglementările date în aplicarea acestuia;

e) persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității de prestare de servicii de plată nu au o bună reputație ori nu dispun de cunoștințe și experiență adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate;

f) calitatea acționarilor sau asociaților care dețin participații calificate nu este adecvată;

g) legăturile strânse dintre instituția de plată și alte persoane fizice sau juridice sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă de către Banca Națională a României a funcțiilor sale de supraveghere;

h) dispozițiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicția unui stat terț ce guvernează una sau mai multe persoane fizice ori juridice cu care instituția de plată are legături strânse sau dificultățile în aplicarea acestor dispoziții ori măsuri sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă de către Banca Națională a României a funcțiilor sale de supraveghere;

i) documentația și informațiile transmise de solicitant în susținerea cererii de autorizare nu sunt complete sau nu îndeplinesc cerințele prevăzute de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentului titlu;

j) politica de securitate prezentată de solicitant nu asigură atingerea obiectivului de protejare adecvată a utilizatorilor serviciilor de plată împotriva riscurilor aferente serviciilor de plată prestate;

k) nu sunt respectate alte condiții prevăzute în prezentul titlu sau în reglementările emise în aplicare.

(2) În cazul în care Banca Națională a României respinge cererea de autorizare, hotărârea cuprinde și motivele care au stat la baza acesteia.

Articolul 28

(1) Banca Națională a României poate retrage autorizația acordată unei instituții de plată în următoarele situații:

a) instituția de plată nu și-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 12 luni de la data acordării autorizației sau a încetat să mai desfășoare activitate de mai mult de 6 luni;

b) instituția de plată nu desfășoară cel puțin o parte din activitatea pentru care a fost autorizată pe teritoriul României;

c) autorizația a fost obținută pe baza unor informații false sau prin orice alt mijloc ilegal;

d) instituția de plată nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării autorizației ori alte condiții prevăzute de prezentul titlu și de reglementările emise în aplicare;

e) continuarea activității instituției de plată de prestare de servicii de plată periclitează stabilitatea sistemului de plăți;

f) ca sancțiune, potrivit art. 77 alin. (1) lit. e) ;

g) în oricare alte situații prevăzute de legislația națională.

(2) Hotărârea Băncii Naționale a României cu privire la retragerea autorizației se comunică în scris instituției de plată, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii.

(3) Acționarii sau asociații instituției de plată pot hotărî renunțarea la autorizație și, dacă este cazul, dizolvarea entității, numai dacă pentru instituția de plată nu s-a deschis procedura insolvenței.

(4) În aplicarea alin. (3) , instituția de plată comunică Băncii Naționale a României hotărârea adunării generale a acționarilor, respectiv a asociaților, însoțită de un plan care să asigure stingerea integrală a obligațiilor față de utilizatorii serviciilor de plată și/sau, după caz, de dovada încetării contractelor care le asigura accesul la conturile de plăți pentru prestarea serviciilor de inițiere a plății.

(5) Banca Națională a României aprobă solicitarea de renunțare la autorizație numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) și (4) .

(6) Autorizația unei instituții de plată își încetează de drept valabilitatea în următoarele situații:

a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituției de plată în urma căreia aceasta își încetează existența;

b) s-a pronunțat o hotărâre de declanșare a procedurii falimentului instituției de plată.

(7) Banca Națională a României înscrie în registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) mențiuni cu privire la încetarea valabilității autorizației în situațiile prevăzute la alin. (6) .

(8) Hotărârile Băncii Naționale a României cu privire la retragerea autorizației și la aprobarea solicitării de renunțare la autorizație se comunică instituției de plată și se înscriu mențiuni cu privire la acestea în registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) .

(9) Hotărârile prevăzute la alin. (8) produc efecte de la data înscrierii mențiunilor în registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) ori de la o dată ulterioară prevăzută în respectivele hotărâri.

(10) De la data la care produc efecte hotărârile prevăzute la alin. (8) , respectiv de la încetarea valabilității autorizației, entitățile nu mai pot presta servicii de plată.