LexistoriaDreptul la drept.

Procedura de notificare pentru desfășurarea activității în afara teritoriului României de către instituții de plată persoane juridice române

Azi

Legea 209/2019 · 7 articole

Articolul 61

(1) Orice instituție de plată autorizată, persoană juridică română, care intenționează să presteze servicii de plată pentru prima dată într-un alt stat membru prin stabilirea unei sucursale, prin intermediul unui agent ori în mod direct, transmite Băncii Naționale a României o cerere însoțită de informațiile prevăzute la art. 63 .

(2) În termen de o lună de la primirea cererii, Banca Națională a României comunică autorității competente din statul membru gazdă informațiile prevăzute la alin. (1) și solicită opinia în legătură cu intenția instituției de plată.

(3) În termen de cel mult 3 luni de la primirea cererii prevăzute la alin. (1) , Banca Națională a României decide cu privire la aceasta, cu luarea în considerare a opiniei exprimate de autoritatea competentă din statul membru gazdă ca urmare a solicitării formulate potrivit alin. (2) și comunică instituției de plată și autorității competente din statul membru gazdă hotărârea sa cu privire la aprobarea sau respingerea cererii.

(4) Dacă este cazul, Banca Națională a României comunică autorității competente din statul membru gazdă și motivele pentru care nu a fost de acord cu opinia negativă exprimată de aceasta ca urmare a solicitării formulate potrivit alin. (2) .

(5) Hotărârea Băncii Naționale a României cu privire la aprobarea cererii de desfășurare a activității prin intermediul sucursalei sau agentului produce efecte de la data înscrierii sucursalei sau agentului în registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) .

(6) Banca Națională a României poate radia sucursala sau agentul din registrul prevăzut la art. 68 alin. (1) în cazul în care autoritatea competentă din statul membru gazdă comunică avizul său negativ ulterior împlinirii termenului prevăzut la alin. (3) .

Articolul 62

(1) Instituțiile de plată pot presta servicii de plată prin intermediul unei sucursale sau unui agent numai ulterior înscrierii acesteia/acestuia în registrul prevăzut la art. 68 .

(2) Instituțiile de plată pot presta servicii de plată în mod direct de la data la care Banca Națională a României realizează notificarea potrivit art. 61 alin. (3) .

(3) Instituțiile de plată informează Banca Națională a României asupra datei la care încep efectiv desfășurarea activității prin intermediul unei sucursale ori agent.

(4) Banca Națională a României transmite informațiile prevăzute la alin. (3) autorității competente din statul membru gazdă.

Articolul 63

(1) În aplicarea art. 61 , instituțiile de plată autorizate, persoane juridice române, transmit Băncii Naționale a României informații privind tipul serviciilor de plată pe care intenționează să le presteze pe teritoriul statului membru gazdă.

(2) În cazul în care se intenționează prestarea de servicii prin intermediul unei sucursale, suplimentar informațiilor prevăzute la alin. (1) notificarea trebuie să cuprindă numele persoanelor responsabile pentru conducerea sucursalei și informații cu privire la:

a) structura organizatorică;

b) planul de afaceri, inclusiv un buget estimativ pentru primele 3 exerciții financiare, care să demonstreze că sucursala este capabilă să angajeze sistemele, resursele și procedurile adecvate și proporționale cu natura și întinderea activității vizate;

c) cadrul de administrare și mecanismele de control intern, inclusiv procedurile administrative, de gestionare a riscurilor și procedurile contabile ale solicitantului, care să demonstreze că acestea sunt cuprinzătoare și adaptate la natura, întinderea și complexitatea serviciilor de plată prestate de sucursală și permit acesteia conformarea la obligațiile legale în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

(3) În cazul prestării de servicii de plată printr-un agent, suplimentar informațiilor prevăzute la alin. (1) notificarea trebuie să cuprindă informații privind denumirea și sediul agentului, respectiv numele și adresa acestuia și, după caz, mecanismele de control intern care urmează să fie folosite de agent pentru a se conforma obligațiilor în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, identitatea persoanelor responsabile pentru administrarea agentului și, după caz, informații cu privire la îndeplinirea de către aceste persoane a cerințelor de reputație și experiență.

(4) În cazul în care instituția de plată nu transmite informațiile ori nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alin. (2) ori, după caz, alin. (3) , Banca Națională a României respinge cererea instituției de plată.

(5) Prevederile art. 48 alin. (2) , art. 49 alin. (2) și ale art. 51-53 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 64

(1) Instituțiile de plată comunică fără întârziere Băncii Naționale a României modificările intervenite în legătură cu informațiile furnizate potrivit prevederilor art. 63 .

(2) Prevederile art. 61 și 62 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 65

(1) Instituțiile de plată pot desfășura activitățile prevăzute în autorizația acordată de Banca Națională a României în state terțe prin înființarea unei sucursale sau prin intermediul unui agent, potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României.

(2) Dispozițiile secțiunii a 4-a din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător instituțiilor de plată care intenționează prestarea de servicii de plată în state terțe prin intermediul unui agent.

Articolul 66

În plus față de motivele prevăzute la art. 52 sau, după caz, art. 63 alin. (4) , Banca Națională a României are competența de a respinge cererea formulată în baza dispozițiilor art. 65 și dacă, pe baza informațiilor deținute și a documentației prezentate de instituția de plată, consideră că:

a) instituția de plată nu dispune de o situație financiară corespunzătoare în raport cu activitatea propusă;

b) cadrul de administrare, procedurile și mecanismele prevăzute la art. 11 nu sunt adecvate;

c) cadrul legislativ existent în statul terț și/sau modul de aplicare a acestuia împiedică exercitarea de către Banca Națională a României a funcțiilor sale de supraveghere;

d) instituția de plată nu îndeplinește alte cerințe prevăzute de prezentul titlu și de reglementările emise în aplicarea acestuia.

Articolul 67

Instituțiile de plată pot externaliza funcții operaționale legate de serviciile de plată către entități din străinătate cu respectarea prevederilor secțiunii a 5-a și cu informarea prealabilă a Băncii Naționale a României.