(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 111 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociațiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care prin încălcarea prevederilor legale sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor, respectiv de către reprezentanții împuterniciți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la sesizarea utilizatorilor persoane juridice, în cazul în care prin încălcarea prevederilor legale sunt sau pot fi afectate interesele acestora.
(2) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au competențe conform alin. (1) în cazul emitenților de monedă electronică al căror stat membru de origine este România și în cazul agenților, distribuitorilor sau sucursalelor pentru care România este stat membru gazdă și care acționează în conformitate cu dreptul de stabilire.