(1) Banca Națională a României acordă autorizație unei persoane juridice române doar dacă din informațiile și documentele care însoțesc cererea rezultă respectarea tuturor cerințelor prevăzute de prezentul capitol și de reglementările date în aplicarea acestuia și evaluarea proiectului prezentat este favorabilă.

(2) În scopul aplicării alin. (1) , Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor furnizează Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, informații cu privire la persoane și entități expuse la risc de spălare a banilor și finanțare a terorismului.

(3) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) , la solicitarea persoanei juridice prevăzute la art. 7 alin. (2) , Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor analizează documentele pentru care, potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României prevăzute la alin. (1) , este necesară exprimarea de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a unui punct de vedere și comunică solicitantului punctul său de vedere pe marginea conformării acestora cu prevederile art. 93-106 din prezenta lege și, după caz, cu prevederile Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată și pentru modificarea unor acte normative, aflate în competența autorității potrivit art. 222 alin. (1) lit. b) din respectiva lege.

(4) În vederea luării unei decizii privind cererea de autorizare, Banca Națională a României poate consulta autoritățile cu competențe relevante.