LexistoriaDreptul la drept.

Încetarea contractului

Azi

Legea 210/2019 · 6 articole

Articolul 101

(1) Deținătorul de monedă electronică poate înceta contractul oricând, dacă părțile nu au convenit o perioadă de notificare. O astfel de perioadă nu poate depăși 30 de zile.

(2) Încetarea în mod unilateral de către deținătorul de monedă electronică a unui contract încheiat pe o durată determinată mai mare de 12 luni sau pe o durată nedeterminată se face în mod gratuit pentru deținătorul de monedă electronică după expirarea a 12 luni.

Articolul 102

(1) În toate cazurile ce nu se încadrează la art. 101 , prețul perceput de emitentul de monedă electronică pentru încetarea unilaterală a contractului de către deținătorul de monedă electronică trebuie să corespundă costurilor efective ale emitentului de monedă electronică, să se limiteze la acoperirea acestora, să nu conducă la obținerea de venituri suplimentare sau la descurajarea deținătorului de monedă electronică de a înceta unilateral contractul.

(2) Înainte de încheierea contractului, precum și în contract, emitentul de monedă electronică stabilește și comunică deținătorului de monedă electronică prețul total aferent încetării unilaterale a contractului sau modul de calcul al acestuia.

Articolul 103

(1) În cazul în care se convine astfel în contract, emitentul de monedă electronică poate înceta unilateral un contract încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz cu cel puțin două luni înainte de încetarea acestuia.

(2) Preavizul este transmis deținătorului de monedă electronică:

a) pe suport hârtie sau pe alt suport durabil;

b) într-un limbaj ușor de înțeles, într-o formă clară, completă și precisă;

c) în limba română sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părți.

Articolul 104

Prețul perceput periodic pentru serviciile prestate este suportat de către deținătorul de monedă electronică doar proporțional cu perioada care precedă încetarea contractului. În cazul în care prețul este plătit în avans, acesta este rambursat proporțional.

Articolul 105

Prevederile prezentei secțiuni nu aduc atingere prevederilor legale cu privire la nulitatea contractelor sau la imposibilitatea executării acestora.

Articolul 106

În cazul în care deținătorul de monedă electronică nu este consumator, părțile pot conveni să nu aplice, total sau parțial, prevederile prezentei secțiuni.