(1) Compensația financiară nu se acordă dacă:
a) se stabilește că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală ori că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare împotriva atacului victimei în condițiile art. 44 din Codul penal ;
b) victima este condamnată definitiv pentru participarea la un grup infracțional organizat;
c) victima este condamnată definitiv pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 21 alin. (1) ;
d) instanța reține în favoarea făptuitorului circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări împotriva atacului victimei, prevăzută la art. 73 lit. a) din Codul penal , sau circumstanța atenuantă a provocării prevăzută la art. 73 lit. b) din Codul penal .
(2) Victima care a beneficiat de compensație financiară sau de un avans din compensația financiară este obligată la restituirea sumelor dacă se stabilește existența unuia dintre cazurile prevăzute la alin. (1) .