(1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensația financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) victima a formulat cererea de compensație financiară în termen de 3 ani, după caz:
1. de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanța penală a pronunțat condamnarea sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b )- d) din Codul de procedură penală și a acordat despăgubiri civile ori încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) și h) din Codul de procedură penală ;
2. de la data la care procurorul a dispus clasarea, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) , c) , d) , f) și h) din Codul de procedură penală ;
3. de la data la care renunțarea la urmărirea penală a fost confirmată de judecătorul de cameră preliminară.
b) victima s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, cu excepția cazului în care s-a dispus clasarea potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală ;
c) abrogată;
d) victima nu a obținut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare.
(2) Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensație financiară, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) lit. a) se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.
(3) În cazul în care instanța a dispus disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) lit. a) curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost admisă acțiunea civilă.
(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani și cele care beneficiază de consiliere judiciară sau de tutelă specială nu au obligația prevăzută la alin. (1) lit. b) .