LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții comune

Azi

Legea 211/2004 · 4 articole

Articolul 34²³

(1) Ministerul Justiției este desemnat ca punct de contact central în ceea ce privește colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.

(2) Atribuțiile Ministerului Justiției în aplicarea alin. (1) vor fi stabilite prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 34²⁴

(1) Documentele care se transmit între autorități din state diferite conform prezentului capitol vor fi redactate astfel:

a) documentele adresate autorităților din România vor fi redactate în limba română sau engleză;

b) documentele adresate de către autoritățile române unei autorități din alt stat membru al Uniunii Europene vor fi redactate în limba oficială a acelui stat sau în orice altă limbă pe care acel stat s-a declarat dispus să o accepte.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) următoarele documente:

a) textul integral al hotărârii date de către autoritatea de decizie în soluționarea cererii de compensație financiară;

b) procesele-verbale întocmite în aplicarea art. 34¹⁰ alin. (6) și 34¹⁹ .

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) emise de către o autoritate română vor fi transmise în limba română sau în limba engleză ori franceză.

(4) În calitate de autoritate de asistență, Ministerul Justiției va asigura traducerea textului integral al hotărârii date de către o autoritate de decizie dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene în soluționarea cererii de compensație financiară a uneia dintre persoanele prevăzute la art. 34³ alin. (1) , în cazul când această persoană solicită traducerea. Costurile traducerii vor fi suportate de Ministerul Justiției.

Articolul 34²⁵

Formularele de cerere de compensație financiară, precum și orice alte documente transmise conform prezentului capitol nu fac obiectul vreunei alte formalități de certificare sau autentificare.

Articolul 34²⁶

(1) Ministerul Justiției, în calitate de autoritate responsabilă cu asistența, sau altă instituție competentă va transmite Comisiei Europene:

a) lista autorităților de asistență, respectiv de decizie, desemnate în aplicarea Directivei Consiliului 2004/80/CE ;

b) limbile în care autoritățile române sunt dispuse să accepte documentele transmise în situații transfrontaliere, conform prezentului capitol;

c) informații privind posibilitățile de a solicita și de a obține o compensație financiară pentru infracțiuni comise pe teritoriul României, conform prezentei legi;

d) formularele-tip de solicitare a compensației financiare.

(2) Ministerul Justiției sau altă instituție competentă va transmite Comisiei Europene orice modificare ulterioară a informațiilor prevăzute la alin. (1) .