(1) La preluarea vehiculului scos din uz, operatorul economic autorizat pentru tratarea acestuia are obligația să emită certificatul de distrugere și să îl înmâneze ultimului deținător al vehiculului.
(2) În vederea eliberării certificatului de distrugere, colectarea vehiculelor scoase din uz se face în baza următoarelor documente:
a) cartea de identitate a vehiculului în original, precum și o copie care va fi predată operatorului economic care efectuează colectarea sau, după caz, tratarea vehiculelor scoase din uz;
b) în cazul vehiculelor scoase din uz care aparțin unei persoane fizice, documentul de identitate al ultimului proprietar, dacă acesta efectuează predarea vehiculului, sau al persoanei împuternicite de acesta să efectueze predarea vehiculului scos din uz, însoțit de actul notarial de împuternicire;
c) în cazul vehiculelor scoase din uz care aparțin unei persoane juridice, documentul de identitate al persoanei delegate să efectueze predarea vehiculului și delegația din partea societății deținătoare a vehiculului scos din uz.
(3) Se exceptează de la aplicarea prevederilor alin. (2) lit. a) vehiculele fără proprietar sau abandonate pe domeniul public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și trecute în proprietatea unităților administrativ-teritoriale de pe a căror rază au fost ridicate potrivit Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul vehiculelor scoase din uz predate operatorilor economici care desfășoară numai activități de colectare, certificatele de distrugere sunt emise de aceștia în numele unității de tratare cu care au contract, cu acordul scris al unității de tratare și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(5) Eliberarea certificatului de distrugere se face gratuit.
(6) Modelul certificatului de distrugere este prevăzut în anexa nr. 4 .
(7) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, unitățile aflate în coordonare, subordonare ori sub autoritatea sa, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, recunosc și acceptă certificatele de distrugere sau orice document echivalent al acestora, eliberate în alte state membre ale Uniunii Europene potrivit prevederilor Deciziei 2002/151/CE a Comisiei din 19 februarie 2002 privind cerințele minime pentru certificatul de distrugere eliberat în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind vehiculele scoase din uz.