(1) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară are obligația de a efectua, din oficiu sau la solicitarea proprietarilor, persoane fizice sau juridice, ori a asociațiilor de proprietari sau a persoanelor juridice care au în administrare clădiri, notarea în partea a III-a a cărții funciare a încadrării imobilului într-o clasă de risc seismic, pe baza înștiințărilor și a concluziilor raportului de expertiză tehnică transmise potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) .
(2) Notarea se efectuează pentru întregul imobil înscris în cartea funciară, indiferent de forma de proprietate, în vederea asigurării informării corecte și complete a tuturor coproprietarilor și a terților asupra vulnerabilității seismice a construcției.
(3) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară confirmă din oficiu sau la solicitarea proprietarilor, persoanelor juridice proprietare ale spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință ori asociațiilor de proprietari efectuarea notării către proprietar sau asociația de proprietari și comunică, la cerere, autorităților administrației publice locale situația actualizată a încadrărilor în clase de risc seismic.