(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară supraveghează și controlează modul în care Fondul își desfășoară activitatea.
(2) Fondul are obligația de a pune la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară, la cerere, în forma și în termenul stabilite de aceasta, informațiile și documentele care să evidențieze și să justifice operațiunile privind activitatea desfășurată, sub toate aspectele sale.
(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară poate adopta orice măsuri, inclusiv de natură administrativă, împotriva Fondului și a persoanelor fizice responsabile, după caz, în scopul prevenirii sau remedierii oricăror situații care sunt de natură să prejudicieze drepturile creditorilor de asigurări garantate conform prevederilor prezentei legi.
(4) Cu excepția informațiilor pentru care Fondul are obligația de publicare, potrivit prezentei legi, informațiile legate de activitatea Fondului pot fi comunicate doar către Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și către organele judiciare în timpul procedurilor judiciare, procedurilor de insolvență ori al procedurilor de lichidare.