(1) Consiliul județean Neamț și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț și cu Consiliul Local al Comunei Bira, repartizează veniturile și cheltuielile bugetului pe anul 2005 și patrimoniul actual al comunei Bira între comunele prevăzute la art. 1 și 2.

(2) Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii, revin de drept comunei Boghicea se administrează și se gestionează prin autoritățile administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2005, pe ansamblul județului Neamț.

(3) Bugetul comunei Boghicea pe anul 2005 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Neamț.

(4) Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocol încheiat între primarul comunei Bira și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar, al comunei Boghicea.