(1) Se înființează Administrația Națională de Meteorologie, cu sediul în municipiul București, șos. București-Ploiești nr. 97, sectorul 1, prin reorganizarea Companiei Naționale "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor" - S.A.
(2) Administrația Națională de Meteorologie este persoană juridică română, care desfășoară activități de interes național și activități cu specific pentru apărare și securitate națională.
(3) Administrația Națională de Meteorologie are statut de regie, se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, sub autoritatea Ministerului Mediului.