(1) Conducerea centrală situată în România inițiază negocieri pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare și consultare, din oficiu sau la solicitarea scrisă a cel puțin 100 de salariați ori, după caz, a reprezentanților acestora din cel puțin două întreprinderi sau filiale, sucursale ori alte sedii secundare situate în cel puțin două state membre diferite.
(2) Cererea privind inițierea negocierilor pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare și consultare se adresează conducerii centrale definite potrivit prezentei legi.