LexistoriaDreptul la drept.

Legea 217/2007

Azi

Text integral · 5 articole

Articolul 1

(1) Onorariile percepute pentru întocmirea documentațiilor cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în cuantum de 2 până la 10% din valoarea de circulație a terenurilor agricole și forestiere, deținute în baza titlurilor de proprietate sau a actelor translative de proprietate încheiate în formă autentică.

(2) Valoarea de circulație a imobilelor prevăzute la alin. (1) se stabilește în baza expertizelor efectuate și actualizate conform legii de camerele notarilor publici.

Articolul 2

(1) Persoanele autorizate să întocmească documentațiile cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară au obligația de a răspunde tuturor solicitărilor privind prestarea de servicii.

(2) Refuzul de a presta unele servicii la solicitarea părții interesate se formulează și se motivează în scris.

Articolul 3

Pot să întocmească lucrări de cadastru necesare înscrierii în cartea funciară, precum și măsurători și lucrări tehnice de dezmembrare și alipire, rectificări de hotare ale unităților administrativ-teritoriale, rectificări ale limitelor intravilane ale localităților, măsurători și lucrări tehnice necesare întocmirii documentațiilor de scoatere din circuitul agricol:

a) geodezii, astfel cum sunt definiți în Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2007;

b) absolvenții cu studii postliceale sau medii de specialitate, cu o vechime în activitatea de specialitate de minimum 2 ani, autorizați conform reglementărilor în vigoare la data autorizării.

Articolul 4

Dispozițiile prezentei legi modifică în mod corespunzător alte prevederi legale privind onorariile percepute pentru întocmirea documentațiilor cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară.

Articolul 5

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite onorariile pentru activitățile de specialitate desfășurate de persoanele fizice și juridice autorizate în scopul efectuării acestor înscrieri în cărțile funciare.