(1) Persoana condusă la sediul poliției, în situațiile prevăzute la art. 36 alin. (1) , poate contesta măsura dispusă de polițist, înainte de încetarea acesteia, la șeful ierarhic al polițistului.
(2) Contestația se depune, în scris, la polițist sau la șeful ierarhic al acestuia. Polițistul care primește contestația este obligat să o transmită de îndată șefului său ierarhic. La depunerea contestației, persoana condusă la sediul poliției primește o dovadă de primire.
(3) Șeful ierarhic al polițistului se pronunță cu celeritate, în scris. Înscrisul se înregistrează în evidențele unității de poliție, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul primirii copiei se consemnează pe înscris.
(4) În cazul în care constată că nu este necesară menținerea măsurii, șeful ierarhic al polițistului are obligația de a permite persoanei să părăsească sediul poliției.