(1) Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care ajunge în stare de insolvență într-o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi poate să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.
(2) Dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile pe perioada prevăzută la alin. (1) , prima zi ulterioară acestei perioade fiind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ până la aceeași dată, nu sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 66 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare.