(1) În scopul utilizării eficiente a fondurilor publice naționale, a fondurilor proprii și a fondurilor europene, al facilitării accesului la fondurile europene în mod descentralizat, precum și al implementării proiectelor proprii, derulate din aceste fonduri de către societățile sau companiile cu capital integral sau majoritar de stat, prin derogare de la dispozițiile legale în temeiul cărora sau prin care s-a constituit un drept de administrare asupra unor terenuri cu destinație agricolă neproductive proprietate privată a statului, pe perioada și în scopul implementării proiectelor proprii anterior menționate se constituie în beneficiul și la cererea societăților sau companiilor cu capital integral sau majoritar de stat un drept de superficie asupra terenurilor proprietate privată a statului pe care se implementează proiectul. Cererea se adresează administratorului terenului proprietate privată a statului, iar dreptul de superficie se constituie pe baza unei convenții de superficie încheiate între administrator, în numele statului, și societatea sau compania cu capital integral sau majoritar de stat, la solicitarea acestora. Durata dreptului de superficie începe, în toate cazurile, la data încheierii convenției de superficie sau la o dată ulterioară stabilită prin acordul părților și este limitată la durata de existență a construcțiilor rezultate ca urmare a implementării proiectelor anterior menționate, cu respectarea prevederilor art. 694 din Codul civil.

(2) Prin convenția de superficie prevăzută la alin. (1) se stabilesc:

a) denumirea și datele de identificare ale părților;

b) obiectul convenției, respectiv dreptul de superficie în favoarea societății sau companiei cu capital integral sau majoritar de stat;

c) durata convenției și a dreptului de superficie;

d) drepturi și obligații ale societății sau companiei cu capital integral sau majoritar de stat, cu respectarea regimului categoriei de folosință a terenului, conform legislației incidente;

e) situația și delimitarea terenului care face obiectul convenției și datele de identificare ale acestuia;

f) starea în care se află terenul;

g) obligații ale superficiarului privind respectarea regulilor de eligibilitate ale finanțatorului și privind obligativitatea asigurării pistei de audit și asigurarea disponibilității documentelor, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare;

h) alte categorii de informații necesare pentru constituirea dreptului de superficie, precum și pentru implementarea proiectului.

(3) Convenția de superficie prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a organului deliberativ, cu avizul instituției publice implicate, și poate viza, sub sancțiunea nulității absolute, numai terenuri proprietate privată a statului care nu fac obiectul unor litigii sau al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

(4) Raporturile dintre stat și superficiar sunt guvernate de prevederile legale de drept comun care rămân aplicabile.