Pilotul profesionist care a dobândit calitatea de pilot comandant pe un tip de aeronavă civilă și este trecut pe un alt tip de aeronavă civilă din motive neimputabile acestuia, indiferent de funcția pe care a fost trecut, nu poate avea salariul lunar de încadrare mai mic decât salariul lunar de încadrare avut anterior trecerii sau mai mic decât cel actualizat, acordat unui pilot comandant pe aeronava civilă pe care pilotul transferat a avut calitatea de pilot comandant. Dacă tipul respectiv de aeronavă civilă nu mai există în exploatare, se ia în calcul funcția de pilot comandant pe tipul de aeronavă civilă aflată în exploatare, cu greutatea maximă la decolare cea mai apropiată de aeronava civilă pe care persoana în cauză a deținut ultima calificare și licență.