(1) Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.
(2) Nu constituie modificare a drepturilor de pensie măsurile de indexare și actualizare a pensiilor generate de evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum corelată cu creșterile medii salariale, acordate prin hotărâri ale Guvernului, cu excepția primei actualizări reglementate de art. 60 alin. (1) .