(1) Institutul Național de Statistică și ceilalți producători de statistici oficiale pot încredința realizarea unor activități specifice legate de îndeplinirea programului statistic național anual, de tipul celor necesare tipăririi și distribuirii instrumentarului statistic, colectării și prelucrării datelor, proiectării și dezvoltării publicațiilor și diseminării datelor statistice, către alte persoane juridice, pe bază de contract, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Institutul Național de Statistică și ceilalți producători de statistici oficiale răspund de calitatea rezultatelor obținute în cadrul activităților externalizate, scop în care au obligația de a institui măsuri de monitorizare și control asupra modului de desfășurare a acestor activități.
(3) Persoanele juridice care desfășoară activități în condițiile alin. (1) au obligația de a respecta întocmai prevederile prezentei legi, pe tot parcursul realizării acestora.
(4) Se interzice persoanelor juridice cărora li s-au încredințat activități potrivit alin. (1) să utilizeze materialele, documentele, instrumentele puse la dispoziție în alte scopuri decât cele necesare realizării activităților statistice, urmând să le restituie producătorului de statistici oficiale la finalizarea acestora.
(5) Rezultatele obținute în urma activităților desfășurate conform alin. (1) sunt în proprietatea exclusivă a producătorului de statistici oficiale.