(1) Pe baza rezultatelor cercetărilor statistice cuprinse în programul statistic național anual, la cererea expresă a utilizatorilor interni și externi, Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale pot elabora și alte lucrări, pot edita publicații statistice și pot furniza date statistice prin prelucrări speciale, potrivit cerințelor utilizatorilor, în condițiile respectării protecției și confidențialității datelor.
(2) Institutul Național de Statistică și direcțiile sale teritoriale sunt autorizate să realizeze, pe bază de contract, cercetări și lucrări statistice speciale, inclusiv publicații care nu sunt cuprinse în programul statistic național anual, la cererea unor beneficiari interni sau externi.
(3) Activitățile statistice prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează contra cost, pe baza unor tarife stabilite de Institutul Național de Statistică, care acoperă toate cheltuielile implicate, inclusiv cele de editare și de difuzare a rezultatelor.
(4) Sumele încasate din vânzarea de publicații statistice rezultate din activitățile prevăzute la alin. (1) și (2) , potrivit art. 32 alin. (8) , precum și cele obținute din furnizarea, la cererea utilizatorilor, de date statistice pe suport hârtie sau magnetic se varsă la bugetul de stat.
(5) Abrogat.