LexistoriaDreptul la drept.

Institutul Național de Statistică

Azi

Legea 226/2009 · 6 articole

Articolul 14 — Organizarea

(1) Institutul Național de Statistică este principalul producător de date statistice oficiale ale statului, având, în această calitate, rolul de coordonator al Sistemului statistic național, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) .

(1¹) Institutul Național de Statistică este autoritatea națională de statistică desemnată ca fiind organismul responsabil de coordonare a tuturor activităților la nivel național, în vederea dezvoltării, elaborării și difuzării statisticilor europene, reprezentând punctul de contact pentru Comisie (EUROSTAT), cu privire la chestiuni statistice.

(2) Institutul Național de Statistică este organizat și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

(3) În subordinea Institutului Național de Statistică funcționează, ca instituții publice cu personalitate juridică, direcțiile regionale de statistică și direcțiile județene de statistică, corespunzător structurii teritoriale a României, finanțate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Institutului Național de Statistică.

(4) Organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(5) În scopul asigurării unui nivel corespunzător de acoperire statistică a teritoriului țării, prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică se pot crea compartimente, birouri sau servicii pentru colectarea și diseminarea datelor statistice și în alte orașe decât cele reședință de județ, precum și în sectoarele municipiului București, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.

Articolul 15 — Funcții și atribuții

(1) Institutul Național de Statistică exercită, în domeniile sale de competență, următoarele atribuții principale:

a) realizează programarea strategică de dezvoltare a Sistemului statistic național;

b) definește și implementează, în domeniul său de activitate, cadrul normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice;

c) elaborează sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, clasificările și nomenclatoarele de interes național, pe baza cerințelor naționale și a normelor și standardelor internaționale, și aplică tehnologiile și tehnicile specifice de obținere și de procesare a datelor;

d) asigură absorbția acquis-ului comunitar și transpunerea în practică a acestuia;

e) asigură transpunerea directivelor comunitare în domeniul statisticii și notificarea acestora către Comisia Europeană. Suplimentar față de procesul de notificare a măsurilor naționale care transpun directive comunitare, Institutul Național de Statistică notifică Comisiei Europene toate măsurile legislative adoptate în domeniile guvernate de directivele comunitare transpuse în legislația autohtonă, potrivit domeniilor sale de responsabilitate;

e¹) negociază și încheie tratate internaționale la nivel departamental și alte înțelegeri internaționale;

f) stabilește forma de prezentare, termenele și periodicitățile de furnizare a datelor statistice solicitate;

g) colectează date statistice, produce și diseminează statistici oficiale;

h) realizează studii metodologice, analize statistice și interpretări ale statisticilor oficiale;

i) organizează și administrează registrele și bazele de date statistice;

j) cooperează cu ceilalți producători de statistici oficiale la elaborarea, implementarea și monitorizarea realizării programelor statistice naționale;

k) acordă asistență tehnică și metodologică celorlalți producători de statistici oficiale în proiectarea și realizarea cercetărilor statistice specifice, precum și în administrarea bazelor de date statistice;

l) colaborează cu ministerele și cu alte instituții de specialitate ale administrației publice, în vederea compatibilizării Sistemului statistic național cu celelalte sisteme informaționale;

m) monitorizează aplicarea unitară a principiilor fundamentale de funcționare a Sistemului statistic național și respectarea reglementărilor legale în domeniul statisticii oficiale;

n) implementează conceptele privind managementul calității în statistică și ale Codului de practici al statisticii europene, în Sistemul statistic național;

o) utilizează eficient sala de conferințe și spațiile adiacente acesteia, existente în cadrul sediului administrativ al Institutului Național de Statistică;

p) promovează cultura statistică în România și desfășoară activități de cercetare științifică în domeniul statisticii;

q) administrează bunurile și gestionează bugetele și fondurile alocate;

r) realizează și alte sarcini specifice domeniului său de activitate.

s) organizează cursuri de scurtă durată, seminare, conferințe interne și internaționale, participă la activități de cercetare științifică și acordă asistență tehnică în domeniul statistic, pe plan național și internațional;

ș) organizează și promovează, cu respectarea cadrului legal aplicabil, activități de formare profesională continuă, prin sistemul educațional, pentru personalul de specialitate din Institutul Național de Statistică și pentru personalul de specialitate al celorlalți producători de statistici oficiale;

t) eliberează, în condițiile legii, diplome educaționale sau certificate de absolvire, după caz, cu evidențierea competențelor dobândite, cu valabilitate națională, în următoarele domenii: statistică, economie, econometrie, demografie și sociologie cantitativă, tehnologia informației, precum și în alte domenii conexe activității statistice.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) , Institutul Național de Statistică este autorizat:

a) să solicite și să obțină gratuit date statistice de la toate persoanele fizice și juridice rezidente în România sau nerezidente care își desfășoară activitatea pe teritoriul României;

b) să utilizeze, în afara personalului propriu, operatori statistici pentru colectarea datelor de la gospodăriile populației și de la persoanele juridice cuprinse în cercetările statistice; în categoria operatorilor statistici se cuprind persoanele atrase temporar, pe bază de convenții civile, pentru colectarea datelor, precum și gospodăriile populației, în cazul în care acestea constituie unități de observare statistică;

c) să contracteze, în condițiile legii, servicii specializate, potrivit prevederilor art. 31 , pentru realizarea cercetărilor, analizelor și studiilor statistice.

Articolul 16 — Resurse

Abrogat la 1 iulie 2017 · de OG nr. 3/2016

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

┌──────────────────────────────────┬─────────────────────┐ │Tranșa de vechime neîntreruptă │ % │ │în instituție │din salariul de bază │ ├──────────────────────────────────┼─────────────────────┤ │- de la unu până la 5 ani │ 10 │ ├──────────────────────────────────┼─────────────────────┤ │- de la 5 ani până la 10 ani │ 12 │ ├──────────────────────────────────┼─────────────────────┤ │- de la 10 ani până la 20 de ani │ 15 │ ├──────────────────────────────────┼─────────────────────┤ │- peste 20 de ani │ 20 │ └──────────────────────────────────┴─────────────────────┘

(1) Nivelul fondurilor și numărul de posturi necesare realizării activităților ce revin Institutului Național de Statistică prin programele statistice naționale se stabilesc anual, în limita fondurilor și a numărului de posturi aprobate Secretariatului General al Guvernului, prin legea bugetului de stat.

(1¹) Pentru dezvoltarea, elaborarea și difuzarea statisticilor europene, în conformitate cu prevederile art. 168 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, Institutul Național de Statistică poate primi, fără a fi necesară o cerere de propuneri, subvenții de la Uniunea Europeană sub formă de granturi, respectiv fonduri externe nerambursabile de postaderare.

(1²) Granturile astfel obținute funcționează pe principiul prefinanțării din bugetul beneficiarului, al restituirii cheltuielilor de către finanțator și al reîntregirii veniturilor.

(2) Abrogat.

(3) Institutul Național de Statistică este autorizat să gestioneze fonduri externe, în conformitate cu prevederile legale, și să utilizeze personal suplimentar de specialitate pe perioada derulării activităților finanțate din aceste fonduri.

(4) Institutul Național de Statistică poate atrage și angaja, cu avizul prealabil al Ministerului Finanțelor Publice, fonduri externe nerambursabile, altele decât cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Fondurile prevăzute la alin. (1¹), (1²) și (4), precum și fondurile reprezentând contribuția părții române aferentă acestora sunt cuprinse în bugetul Institutului Național de Statistică.

(6) În situația în care se obțin fonduri externe nerambursabile după aprobarea legii bugetului de stat, acestea se utilizează conform destinației primite și urmează a fi cuprinse în buget, cu prilejul rectificărilor bugetare.

(7) Contribuția părții române aferentă fondurilor prevăzute la alin. (6) se asigură din creditele bugetare aprobate și urmează a fi cuprinsă în bugetul de stat, cu ocazia rectificării bugetare, și se utilizează conform legislației în domeniul finanțelor publice.

(8) Pentru realizarea proiectelor finanțate din fondurile externe nerambursabile atrase și, după caz, din fondurile reprezentând contribuția părții române, Institutul Național de Statistică și unitățile sale subordonate utilizează personalul propriu și personal suplimentar de specialitate, precum și operatori statistici, pe perioada derulării proiectelor.

(9) Personalul propriu prevăzut la alin. (8) beneficiază de stimulente de până la 3 salarii de bază, pe lună, pe perioada derulării proiectelor și în limita cheltuielilor de personal prevăzute în fiecare proiect, potrivit acordului de finanțare.

(10) Criteriile, nivelul și modul de acordare a stimulentelor prevăzute la alin. (9) sunt stabilite prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.

(11) Personalul angajat în cadrul Institutului Național de Statistică, inclusiv cel din direcțiile teritoriale, beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20%, calculat la salariul de bază, după cum urmează:

(12) Sporul prevăzut la alin. (11) se plătește de la începutul lunii următoare celei în care s-a împlinit tranșa de vechime neîntreruptă în instituție.

(13) Activitatea personalului implicat în realizarea programelor statistice naționale se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de etică profesională a statisticianului, care asigură cadrul necesar exercitării sarcinilor care îi revin, cu profesionalism, loialitate, corectitudine și promptitudine.

(14) Plata persoanelor atrase temporar în activitatea de colectare a datelor statistice se realizează pe bază de tarife stabilite în funcție de complexitatea cercetărilor efectuate; tarifele se stabilesc prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică, iar veniturile astfel obținute se impozitează potrivit legii.

(15) Gospodăriile populației, care constituie unități de cercetare statistică, sunt plătite pentru completarea formularelor aferente cercetărilor statistice la care participă, pe baza unei indemnizații stabilite prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică, impozitate potrivit legii.

(16) În cazul deplasărilor pentru colectarea datelor în altă localitate decât cea de domiciliu, operatorii statistici beneficiază și de decontarea cheltuielilor de transport; la aceste cheltuieli se adaugă cheltuielile de transport efectuate pentru instruire, precum și cele pentru primirea și predarea chestionarelor.

Articolul 17 — Conducerea

(1) Institutul Național de Statistică este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ordonator secundar de credite, ajutat de trei vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea de reînnoire.

(2) Vicepreședinții au următoarele atribuții:

a) coordonează activitatea de organizare a sistemului statistic național și cooperarea internațională în domeniul statistic, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) ;

b) coordonează activitatea de statistică economică și socială;

c) coordonează infrastructura statistică.

(3) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și instrucțiuni.

(4) Președintele Institutului Național de Statistică reprezintă instituția în raporturile cu Administrația prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României, cu alte autorități publice, cu terțe persoane juridice, cu persoane fizice, precum și cu organizații din țară și din străinătate. Președintele poate da împuternicire de reprezentare specifică și altor persoane din cadrul Institutului Național de Statistică.

(5) Președintele îndeplinește, în domeniul său de activitate, următoarele atribuții principale:

a) organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, a ordinelor și a instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a operatorilor economici;

b) inițiază și avizează proiecte de lege, de ordonanțe și de hotărâri ale Guvernului, în condițiile stabilite de metodologia aprobată de Guvern;

c) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale în probleme de statistică, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte, precum și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state, precum și cu organizații internaționale al căror domeniu de activitate interesează;

d) cooperează cu instituțiile de învățământ superior de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul statisticii oficiale;

e) numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu al institutului, precum și directorul și directorul adjunct, după caz, al unităților sale subordonate;

f) îndeplinește alte atribuții specifice, în domeniul său de activitate.

(6) Atribuțiile specifice vicepreședinților sunt stabilite prin ordin al președintelui.

(7) Secretarul general al Institutului Național de Statistică, înalt funcționar public, numit în condițiile legii, este subordonat președintelui.

Articolul 18

Abrogat cel târziu la 31 ianuarie 2016 · de OG nr. 3/2016

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Centrul Național de Pregătire în Statistică, denumit în continuare C.N.P.S., este organizat în subordinea Institutului Național de Statistică, ca instituție cu personalitate juridică finanțată integral din venituri proprii, în scopul promovării științei și practicii statistice, prin organizarea de cursuri de scurtă durată, seminarii, conferințe interne și internaționale, prin participarea la activități de cercetare științifică și prin acordarea de asistență tehnică în domeniul statistic, pe plan național și internațional.

(2) C.N.P.S. organizează și promovează activități de formare profesională continuă, prin sistemul educațional, pentru personalul de specialitate din Institutul Național de Statistică și pentru personalul de specialitate al celorlalți producători de statistici oficiale.

(3) C.N.P.S. eliberează, în condițiile legii, diplome educaționale sau certificate de absolvire, după caz, cu evidențierea competențelor dobândite, cu valabilitate națională, în următoarele domenii: statistică, economie, econometrie, demografie și sociologie cantitativă, tehnologia informației, precum și în alte domenii conexe activității statistice.

(4) Formarea profesională continuă prin C.N.P.S. este asigurată de către formatori, specialiști în domeniile prevăzute la alin. (3) din administrația publică sau de colaboratori din țară ori din străinătate, remunerați potrivit legislației în vigoare.

(5) Organizarea și funcționarea C.N.P.S. se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 19

Abrogat cel târziu la 31 ianuarie 2016 · de OG nr. 3/2016

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În subordinea Institutului Național de Statistică se înființează Centrul de conferințe, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în scopul utilizării eficiente a sălii de conferințe și a spațiilor adiacente acesteia, existente în cadrul sediului administrativ al Institutului Național de Statistică.

(2) Organizarea și funcționarea Centrului de conferințe se aprobă prin hotărâre a Guvernului.