(1) Titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligați să comunice primarului orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
(2) Comunicarea modificărilor prevăzute la alin. (1) se face prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere, individual sau prin asociațiile de proprietari/locatari.
(3) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (1) , primarul va emite o nouă dispoziție cu privire la modificarea valorii ajutorului pentru încălzire calculat în condițiile prezentei legi.
(4) Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzire, prevăzute la alin. (3) , se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările potrivit alin. (1) .
(5) Primarul comunică titularului ajutorului pentru încălzire dispoziția prevăzută la alin. (3) în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia, direct sau, după caz, prin intermediul asociațiilor de proprietari/locatari.
(6) În termenul prevăzut la alin. (5) , primarul transmite furnizorilor, asociațiilor de proprietari/locatari, precum și agențiilor teritoriale situația privind modificările prevăzute la alin. (3) sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzire, atât în scris, cât și în format electronic.