Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, după litera c²) se introduce o nouă literă, litera c³), cu următorul cuprins:c³) sumele necesare restituirii fondurilor utilizate temporar potrivit prevederilor art. 16 alin. (2), dar care nu mai pot fi reîntregite din sume de la Comisia Europeană.
2. La articolul 9, după litera c²) se introduce o nouă literă, litera c³), cu următorul cuprins:c³) sumele necesare restituirii fondurilor utilizate temporar potrivit prevederilor art. 16 alin. (2), dar care nu mai pot fi reîntregite din sume de la Comisia Europeană.
3. La articolul 14⁴, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) autoritatea de management care are o obligație de plată către alte programe operaționale transferă sumele asigurate de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 8 lit. c¹) și art. 9 lit. c¹), în contul de disponibil al autorității de management care gestionează programul operațional de unde au fost utilizate temporar disponibilitățile din instrumente structurale și, ulterior, informează Autoritatea de Certificare și Plată asupra acestei operațiuni;
4. După articolul 14⁵ se introduce un nou articol, articolul 14⁶, cu următorul cuprins:Articolul 14⁶ După efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 14⁴, autoritățile de management, care au o obligație de plată rezultată din utilizarea fondurilor prevăzute la art. 16 alin. (2), transferă sumele alocate de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 8 lit. c³) și art. 9 lit. c³), în contul 54.01.03.00 Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanțări și fonduri în cazul indisponibilităților temporare aferente instrumentelor structurale.
5. La articolul 16, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:(3) Sumele disponibile în contul 54.01.03.00 Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanțări și fonduri în cazul indisponibilităților temporare aferente instrumentelor structurale, provenite din sumele realocate din disponibilitățile din fondurile de la bugetul de stat, aflate în conturile Autorității de Certificare și Plată, destinate finanțării proiectelor aferente programelor de preaderare, în cazul indisponibilităților temporare, potrivit alin. (2), au destinația prevăzută la art. 5 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000 , cu modificările și completările ulterioare. (4) Sumele disponibile la sfârșitul exercițiului bugetar în contul 54.01.03.00 Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanțări și fonduri în cazul indisponibilităților temporare aferente instrumentelor structurale, deschis la Trezoreria Operativă Centrală pe numele Ministerului Finanțelor, provenite din sume alocate la poziția distinctă «Cofinanțarea asistenței financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană» din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, se restituie la acest buget cel târziu până la data de 15 ianuarie a anului următor, cu evidențierea acestora potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare.