(1) Începând cu data de 31 august 2026 se introduce TollRo, care se aplică pe domeniul SETRE România pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute și construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, și care se colectează prin STRR. Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punctul de vedere al TollRo, cu vehiculele de transport marfă.
(2) TollRo se stabilește în funcție de:
a) tariful unitar; și
b) distanța parcursă pe un sector de drum din domeniul SETRE România exprimată în unități întregi de kilometri.
(3) TollRo se calculează prin înmulțirea tarifului unitar cu distanța parcursă.
(4) Categoriile și nivelul tarifului unitar se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.
(5) Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii, prevăzute la art. 2 lit. ff) , și a celor legate de poluarea atmosferică generată de trafic, prevăzute la art. 2 lit. ii) .
(6) Tariful unitar pentru un vehicul nu poate depăși cu mai mult de 100% tariful pentru vehiculul echivalent care respectă cele mai stricte standarde de emisii Euro.
(7) TollRo poate fi achitat:
a) în baza unui contract încheiat de un utilizator SETRo cu un furnizor SETRo;
b) în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicațiilor informatice interconectate cu STRR. Tichetul de rută se achită anterior efectuării trecerii;
c) prin aplicație mobilă pusă la dispoziția utilizatorilor, cu titlu gratuit, de CNAIR.
(8) Aplicația mobilă poate fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România. Extinderea utilizării aplicației mobile pentru vehiculele înmatriculate în alte state se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(9) Termenii și condițiile achitării TollRo în modalitățile prevăzute la alin. (7) lit. b) și c) , precum și cazurile și condițiile restituirii TollRo se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(10) TollRo se stabilește în lei.
(11) Achitarea TollRo pentru anul în curs se face la cursul actualizat în conformitate cu art. 3 alin. (4) .