LexistoriaDreptul la drept.

Abrogat.

Azi

Legea 227/2006 · 11 articole

Articolul 36

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Analiza probelor biologice se efectuează de către un laborator de control doping, acreditat sau aprobat de Agenția Mondială Anti-Doping.

(2) Organizația anti-doping responsabilă cu gestionarea rezultatelor stabilește laboratorul acreditat sau aprobat de Agenția Mondială Anti-Doping pentru analiza probelor.

(3) Rezultatul analizei de laborator este emis sub forma unui buletin de analiză ce se comunică președintelui Agenției.

(4) În cazul unui rezultat pozitiv, Agenția verifică dacă a survenit una dintre următoarele situații:

a) a fost acordată sau urmează să fie acordată o scutire pentru uz terapeutic (SUT);

b) există o suspiciune cu privire la încălcarea prevederilor Standardului internațional pentru testare și investigații sau a Standardului internațional pentru laboratoare, care să infirme validitatea rezultatului pozitiv constatat.

(5) Înainte de informarea sportivului sau a persoanei, în cazul unei încălcări a reglementărilor anti-doping, Agenția, prin sistemul ADAMS și prin consultarea cu Agenția Mondială Anti-Doping și alte organizații anti-doping, verifică dacă persoana în cauză a săvârșit o altă încălcare a reglementărilor anti-doping.

(6) În situația în care verificarea nu evidențiază una dintre situațiile prevăzute la alin. (4), Agenția informează sportivul în cauză și federația sportivă națională responsabilă, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federația internațională responsabilă și Agenția Mondială Anti-Doping asupra:

a) rezultatului constatat;

b) reglementărilor anti-doping încălcate;

c) dreptului sportivului de a cere, în scris, în termen de 48 de ore de la notificare, analiza probei B, precum și perioada aleasă, iar dacă refuză își pierde acest drept;

d) locului unde se desfășoară analiza probei B, precum și perioadele comunicate de laborator în acest sens;

e) dreptului sportivului de a solicita, contra cost, pachetul de documente pentru probele A și B;

f) dreptului sportivului de a accepta în scris suspendarea provizorie până la organizarea audierii, exceptând situațiile prevăzute la art. 50 alin. (1);

g) dreptului de a fi prezent personal sau prin reprezentant la analiza probei B, dacă aceasta este solicitată;

h) dreptului sportivului sau al personalului asistent al acestuia de a renunța la audiere, fie în mod expres, fie când nu contestă acuzația Agenției referitoare la faptul că a avut loc o încălcare a reglementărilor anti-doping, în termen de 10 zile de la primirea notificării.

(7) În cazul în care este evidențiată una dintre situațiile prevăzute la alin. (4) și Agenția decide să nu înainteze rezultatul pozitiv ca o încălcare a reglementărilor anti-doping, va înștiința sportivul, federația națională, federația internațională, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Agenția Mondială Anti-Doping.

(8) În cazul unui rezultat atipic, Agenția verifică dacă a survenit una dintre următoarele situații:

a) a fost sau va fi acordată o scutire pentru uz terapeutic, în conformitate cu Standardul internațional de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic (SUT);

b) există o suspiciune cu privire la încălcarea prevederilor Standardului internațional pentru testare și investigații sau a Standardului internațional pentru laboratoare, care să infirme validitatea rezultatului atipic constatat.

(9) Dacă verificarea nu evidențiază una dintre situațiile prevăzute la alin. (8), Agenția efectuează investigațiile ulterioare necesare, potrivit prevederilor Standardului internațional pentru laboratoare, pentru a stabili dacă rezultatul atipic va fi înaintat sau nu drept un rezultat pozitiv.

(10) După încheierea investigațiilor prevăzute la alin. (9), Agenția informează sportivul în cauză și federația sportivă națională responsabilă, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federația internațională responsabilă și Agenția Mondială Anti-Doping dacă rezultatul atipic va fi înaintat drept un rezultat pozitiv, cu respectarea prevederilor alin. (6).

(11) Agenția nu are obligația de a informa despre un rezultat atipic până la încheierea investigațiilor prevăzute la alin. (9) și luarea deciziei de a înainta rezultatul atipic drept un rezultat pozitiv, cu excepția următoarelor situații:

a) dacă Agenția stabilește că efectuarea contraexpertizei este necesară înainte de încheierea investigațiilor prevăzute la alin. (9), situație în care decide efectuarea acesteia după informarea sportivului cu privire la rezultatul atipic constatat, cu respectarea prevederilor art. 37 alin. (2) lit. b);

b) dacă Agenția primește o solicitare în acest sens, fie din partea unui organizator al unui eveniment sportiv major, cu puțin timp înaintea unei manifestări sportive, fie la inițiativa sau din partea unei organizații sportive care are responsabilitatea de a respecta un termen-limită pentru selecționarea membrilor unei echipe pentru o manifestare sportivă, numai după informarea sportivului cu privire la rezultatul atipic constatat.

(12) Investigarea rezultatului atipic sau pozitiv, în cazul pașaportului biologic al sportivului, se va face conform Standardului internațional pentru laboratoare, iar procedura de gestionare va fi prevăzută în normele metodologice privind organizarea și desfășurarea controlului doping.

Articolul 37

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Agenția poate solicita proba B în condițiile în care sportivul a pierdut acest drept.

(2) În condițiile prevăzute la alin. (1), Agenția informează sportivul cu privire la:

a) data, ora și locul efectuării probei B;

b) dreptul sportivului și/sau al reprezentantului acestuia de a fi prezent la deschiderea și analiza probei B, în conformitate cu Standardul internațional pentru laboratoare.

Articolul 38

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

La deschiderea și analiza probei B pot asista, în conformitate cu Standardul internațional pentru laboratoare, pe lângă sportivul și/sau reprezentantul acestuia, reprezentantul Agenției sau al autorității de gestionare a rezultatelor, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federația sportivă națională, federația sportivă internațională și, după caz, un traducător, cu avizul Agenției.

Articolul 39

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cazul încălcărilor reglementărilor anti-doping prevăzute la art. 2 alin. (2), care nu presupun analiza de probe biologice, Agenția verifică circumstanțele în care a fost săvârșită posibila încălcare a reglementărilor anti-doping și informează sportivul sau persoana în cauză, federația sportivă națională responsabilă, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federația internațională responsabilă și Agenția Mondială Anti-Doping asupra:

a) reglementării anti-doping posibil încălcate;

b) termenului în care trebuie să depună o declarație cu privire la posibila încălcare a reglementărilor anti-doping;

c) drepturilor sportivului sau persoanei învinuite pe parcursul desfășurării procedurii de audiere.

Articolul 40

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Investigarea încălcării regulilor referitoare la obligația de a furniza informațiile de localizare și de a se supune testării doping se va face conform Standardului internațional pentru testare și investigații și va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 41

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Dacă sportivul sau persoana din cadrul personalului asistent, care este suspectat/suspectată de una dintre încălcările prevăzute la art. 2 alin. (2), se retrage din activitatea sportivă înainte de începerea sau în timpul procedurilor prevăzute în prezentul capitol, Agenția poate decide continuarea acestora.

Articolul 42

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Responsabilitatea la nivel național a gestionării rezultatelor și audierilor pentru sportiv și/sau personalul asistent al acestuia revine Agenției.

Articolul 43

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În baza prevederilor art. 32 alin. (12), autoritatea de gestionare a rezultatelor este Agenția, în cazul efectuării de teste suplimentare, și organizatorul competiției internaționale, în cazul în care se solicită unui laborator doar efectuarea de analize suplimentare.

Articolul 44

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul unei testări doping sau al unei încălcări a reglementărilor anti-doping inițiate și/sau descoperite de Agenția Mondială Anti-Doping, gestionarea rezultatelor și procedura de audiere vor fi asigurate de organizația anti-doping desemnată de Agenția Mondială Anti-Doping.

(2) Gestionarea rezultatelor și procedura de audiere pentru un control doping și/sau pentru o încălcare a reglementărilor anti-doping inițiată și/sau descoperită de Comitetul Internațional Olimpic sau Comitetul Internațional Paralimpic sau de către o organizație care răspunde de o competiție majoră revin federației internaționale de specialitate, conform prevederilor Codului.

Articolul 45

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Gestionarea rezultatelor cu privire la faptele care ar conduce la încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) va fi asigurată de federația internațională de specialitate sau de organizația națională anti-doping căreia sportivul îi oferă informații de localizare, în conformitate cu Standardul internațional pentru testare și investigații.

(2) Cerințele referitoare la informațiile de localizare vor fi prevăzute în normele metodologice privind organizarea și desfășurarea controlului doping, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(3) Procedura de gestionare a nerespectării reglementărilor în vigoare referitoare la disponibilitatea sportivului pentru testarea doping în afara competiției, inclusiv nerespectarea de către sportiv a obligației de a furniza informații privind localizarea sa, precum și a reglementărilor privind testele neefectuate și contestarea deciziilor Agenției emise cu privire la acestea se stabilește prin normele metodologice prevăzute la alin. (2).

Articolul 46

Abrogat la 30 decembrie 2021 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Nicio procedură cu privire la încălcarea unei reglementări anti-doping nu va putea fi inițiată împotriva unui sportiv sau a altei persoane înainte ca acesta/aceasta să fie înștiințată în legătură cu încălcarea reglementării anti-doping în cauză, în conformitate cu art. 36 alin. (6), într-un termen de 10 ani de la data la care se consideră că a avut loc respectiva încălcare.