(1) Se aprobă transmiterea unui teren în suprafață totală de 86.333 mp, situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, județul Cluj, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în domeniul public al județului Cluj, pentru investiții de utilitate publică.

(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. se modifică în mod corespunzător, în condițiile legii.

(3) Terenul transmis va fi utilizat pentru construirea Parcului științific și tehnologic "Tetapolis".

(4) Parcul științific și tehnologic "Tetapolis" reprezintă o zonă în cadrul căreia se desfășoară activități de învățământ, de cercetare și de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării și valorificarea acestora prin activități economice.