(1) Colegiul Fizioterapeuților din România informează autoritățile competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene cu privire la fizioterapeuții cărora li s-a restrâns sau interzis, de către autoritățile ori instanțele judecătorești naționale, dreptul de a desfășura activitățile profesionale pe teritoriul României, în întregime sau parțial, chiar și cu caracter temporar.

(2) Colegiul Fizioterapeuților din România transmite informațiile prevăzute la alin. (1) prin intermediul IMI, în termen de cel mult 3 zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime ori parțial, a exercitării unei activități profesionale de către fizioterapeutul în cauză. Aceste informații se limitează la:

a) identitatea fizioterapeutului în cauză, respectiv numele, prenumele și data nașterii;

b) calificarea cu care acesta exercită profesia de fizioterapeut;

c) autoritatea sau instanța națională care adoptă hotărârea privind restrângerea ori interdicția;

d) sfera de aplicare a restricției sau interdicției;

e) perioada în cursul căreia se aplică restricția sau interdicția.

(3) În termen de maximum 3 zile de la data adoptării hotărârii instanței, Colegiul Fizioterapeuților din România, în calitate de autoritate competentă a statului membru interesat, informează autoritățile competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene, prin alertă în cadrul IMI, despre identitatea profesioniștilor care au solicitat recunoașterea titlurilor oficiale de calificare în fizioterapie, în temeiul prevederilor prezentei legi și în cazul cărora instanțele române au constatat că au făcut uz, în acest scop, de titluri falsificate de calificare profesională.

(4) Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul schimbului de informații prevăzute la alin. (1)-(3) se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

(5) În cazul în care interdicția sau restricția prevăzută la alin. (3) expiră, Colegiul Fizioterapeuților din România informează, de îndată, autoritățile competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene, menționând data expirării și orice altă schimbare ulterioară a respectivei date.

(6) Fizioterapeutul pentru care Colegiul Fizioterapeuților din România transmite alerta autorităților competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene, este informat, în scris, cu privire la deciziile de alertă, concomitent cu declanșarea și derularea procedurii de alertă.

(7) Fizioterapeutul prevăzut la alin. (6) are posibilitatea de a contesta decizia privind aplicarea mecanismului de alertă la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii, sau poate solicita Colegiului Fizioterapeuților din România rectificarea unei astfel de decizii.

(8) În cazul în care alerta transmisă autorităților competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene se dovedește a fi neîntemeiată, fizioterapeutul în cauză poate obține despăgubiri legate de orice prejudiciu cauzat de aceasta, în condițiile legii. În aceste cazuri, decizia privind alerta poate conține precizarea că face obiectul unor proceduri inițiate de către fizioterapeut.

(9) Datele privind alertele pot fi prelucrate în IMI atât timp cât sunt valabile. Alertele se radiază în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de revocare sau de la expirarea interdicției ori restricției prevăzute la alin. (2) .