(1) Uzul de armă, în condițiile și situațiile prevăzute în prezenta lege, se face în așa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, trăgându-se, pe cât posibil, la picioare, pentru a evita cauzarea morții acestora.
(2) Dacă uzul de armă și-a atins scopul prevăzut la alin. (1), se încetează recurgerea la un asemenea mijloc.
(3) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care a făcut uz de armă este obligat, dacă pericolul nu mai subzistă, să acționeze imediat, pentru a se acorda primul ajutor persoanei rănite. Când situația nu permite acest lucru, solicită personal specializat.