În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) act ostil - orice acțiune sau folosire a forței îndreptată împotriva unităților din sistemul penitenciar ori a mijloacelor de transport aparținând acestora, împotriva funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, a persoanelor private de libertate aflate în custodie sau a personalului celorlalte structuri cu care se execută misiuni în cooperare, care urmărește împiedicarea îndeplinirii misiunilor specifice;

b) armă - obiectul sau dispozitivul definit la art. 2 pct. I.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) armă letală - arma definită la art. 2 pct. II.2 din Legea nr. 295/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) armă neletală - arma definită la art. 2 pct. II.3 din Legea nr. 295/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) dispozitive militare - dispozitivul prevăzut la art. 3 lit. c) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României;

f) uz de armă - executarea tragerii cu o armă.