Finanțarea lucrărilor prevăzute la art. 4 se asigură din:
a) sume alocate cu această destinație, din bugetele proprii ale consiliilor județene, în limita sumelor prevăzute anual în bugetele respective;
b) sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul consiliilor județene, pentru lucrările de restaurare, în limita sumelor prevăzute anual în buget;
c) fonduri europene;
d) sume alocate de organismele internaționale, precum și de organizațiile neguvernamentale;
e) sume provenite din sponsorizări, donații și alte liberalități;
f) sume alocate din alte fonduri sau din alte surse constituite, potrivit legii;
g) sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, din Programul național de restaurare a monumentelor istorice și timbrul monumentelor istorice gestionate de Institutul Național al Patrimoniului, conform normelor de aplicare a respectivelor programe.