Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 197, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Dacă mijloacele materiale de probă sunt perisabile și sunt supuse unui regim juridic special de conservare și păstrare, acestea se predau unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane juridice de drept public care deține infrastructura necesară pentru gestionarea materialelor cu regim juridic special.
2. La articolul 252, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confecționate cu acestea se depun la unitățile Trezoreriei Statului la care se depun metalele prețioase și pietrele prețioase considerate bunuri fără stăpân, precum și cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condițiile prevăzute de lege, iar mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție de credit.
3. La articolul 252¹, denumirea marginală se modifică și va avea următorul cuprins:Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate
4. La articolul 252¹, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 252¹ (1) În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanța de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sau imobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.
5. La articolul 252¹ alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere, asupra masei lemnoase și a materialelor lemnoase, asupra produselor farmaceutice și a materialelor sanitare;
6. La articolul 252¹ alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:e) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui stoc de bunuri sau produse cu o valoare cumulată mai mică sau egală cu echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro.
7. La articolul 252¹, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3¹), cu următorul cuprins:(3¹) În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui mijloc de transport rutier, feroviar, naval sau aerian și valorificarea nu se poate face potrivit dispozițiilor alin. (2), bunurile pot fi valorificate, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) măsura asigurătorie a fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse; b) în termen de un an de la data instituirii măsurii asigurătorii proprietarul nu consemnează, în contul constituit potrivit legii speciale, o sumă de bani în cuantum egal cu valoarea bunului sechestrat; c) bunul se află în custodia unei instituții publice.
8. La articolul 252¹, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. (1)-(3¹) se depun în contul prevăzut la art. 252 alin. (8).
9. La articolul 252², alineatele (1) , (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 252² (1) În cursul urmăririi penale, în situațiile prevăzute la art. 252¹ alin. (2)-(3¹), dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de drepturi și libertăți. (...) (3) La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce la cunoștința părților și a custodelui faptul că se intenționează valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți sau custode, judecătorul de drepturi și libertăți dispune prin încheiere motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 252¹ alin. (2)-(3¹). Lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii. (4) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prevăzute la alin. (3) se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către părți, custode, procuror, precum și de către orice altă persoană interesată în termen de 10 zile.