(1) Sumele neutilizate din fond la finele fiecărui an, angajate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu instituțiile selectate și evidențiate în contul special al fondului deschis la Trezoreria Statului, la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acoperirea obligațiilor care decurg din contractele de credit încheiate de către băncile comerciale, instituțiile de credit sau instituțiile financiare prevăzute la art. 4 cu categoriile de solicitanți prevăzute la art. 6, în limitele sumelor prevăzute în convențiile de lucru dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și instituțiile selectate.
(2) Sumele existente în fond la finele fiecărui an, provenite din rambursări de credite și plăți de dobânzi la creditele acordate și evidențiate în contul special al fondului deschis la Trezoreria Statului, la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acordarea de noi credite, în condițiile prezentei legi.
(3) Sumele reprezentând rate de credit scadente și plăți de dobânzi aferente acestora, rambursate de beneficiarii creditului pentru investiții în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum și în activități nonagricole, existente în conturile instituțiilor selectate la finele anului în curs, se virează până la data de 20 decembrie în contul special deschis la Trezoreria Statului, la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acordarea de noi credite, în condițiile prezentei legi.