Instituțiile de credit trebuie să asigure respectarea principiilor și regulilor în materie de politici de remunerare, stabilite prin reglementările emise în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta lege, inclusiv în cazul:
a) remunerațiilor stabilite în temeiul contractelor încheiate înainte de data de 31 decembrie 2010 inclusiv, dar care sunt datorate sau efectiv plătite după această dată;
b) remunerațiilor datorate, dar neplătite, înainte de data de 31 decembrie 2010 inclusiv, pentru activități prestate în anul 2010.